Au trecut 33 de ani de la evenimentele sângeroase din 20 ianuarie 1990, care au devenit un simbol al luptei pentru independența Azerbaidjanului.

În noaptea de 19 spre 20 ianuarie, la ordinul conducerii URSS, 26.000 de soldați sovietici au intrat în orașele Baku, Sumgait, precum și în alte orașe din Republica Sovietică Azerbaidjan. În urma acestei intervenții militare, în jur de 170 de civili au fost uciși și 700-800 au fost răniți. Acest eveniment a intrat în istoria Azerbaidjanului modern sub numele de „Ianuarie Negru”.

La acel moment, întreaga populație azerbaidjană din Armenia fusese expulzată cu forța din locurile de reședință permanentă. În încercarea de a-i elimina din Armenia, aproximativ 300.000 de azerbaidjeni au fost supuși torturii și persecuțiilor și forțați să se refugieze în Azerbaidjan. Acești azerbaidjeni strămutați forțat, deposedați de casele și adăposturile lor, s-au stabilit în principal în Baku și în suburbiile sale. Aceasta politică ilegală și ostilă a autorităților armene a declanșat furie printre azerbaidjeni, precipitând protestul lor în masă împotriva poziției ambigue și neglijente a conducerii URSS în această privință.

În același timp, în perioada 1989-1990, sute de mii de oameni au organizat demonstrații în piața centrală și pe străzile din Baku, protestând împotriva pretențiilor separatiste ale Armeniei de a rupe regiunea Nagorno-Karabah din Azerbaidjan și de a o atașa Armeniei. În data de 13 ianuarie 1990, cu ocazia desfășurării unui miting cu participare numeroasă la Baku, liderii opoziției din Azerbaidjan au cerut organizarea unui referendum privind separarea Azerbaidjanului de Uniunea Sovietică. Veștile despre uciderea și rănirea azerbaidjenilor de către armenii din Nagorno-Karabah, răspândite printre participanții la miting, au incitat și mai mult mulțimea. Conducerea de la acea vreme a folosit tulburările și revoltele din Baku pentru a justifica intervenția armatei sovietice în oraș.

Trupele sovietice au intrat în Baku fără a informa populația locală despre starea de urgența și regulile sale. Mai mult, în ajunul asaltului, forțele speciale ale armatei sovietice au atacat clădirea televiziunii de stat din Baku, sistând emisia posturilor radio și TV naționale, pentru a împiedica transmiterea știrilor către comunitatea locală și internațională. Astfel, populația nu a avut acces la informația cu privire la intrarea trupelor sovietice în oraș. Știrile oficiale privind invazia au fost difuzate pe 20 ianuarie 1990, la ora 05:30, adică după ce zeci de cetățeni au fost deja uciși sau răniți pe străzile din Baku.

Armata sovietică a atacat capitala republicii sovietice ca și cum ar fi fost o redută inamică, ce trebuia să fie luată prin surprindere și reprimată cu cruzime extremă. Indiferent de anunțarea sau neanunțarea invaziei, ofensiva militară asupra unui oraș civil, utilizând echipament militar greu și folosirea violenței împotriva propriilor cetățeni civili de către trupele armatei, nu poate fi justificată în niciun caz. Tancurile și transportoarele blindate zdrobeau vehiculele civile și medicale cu oameni înăuntru. Furnizarea electricității către spitale a fost întreruptă pentru a împiedica asistența medicală pentru răniți.

La o conferință de presă la Reprezentanța Permanentă a Azerbaidjanului la Moscova, imediat după evenimentele tragice, Liderul Național Heydar Aliyev a condamnat ferm această atrocitate și a cerut evaluarea politică a masacrului împotriva poporului nostru și pedepsirea făptuitorilor. La o sesiune specială a Milli Majlisului (Parlamentului Republicii Azerbaidjan) din februarie 1994, uciderea brutală a unor oameni nevinovați din 20 ianuarie 1990 a fost luată în considerare ca agresiune și crimă militară, iar ca urmare a deliberărilor din martie 1994, decizia „Cu privire la tragicul eveniment comis la Baku la 20 ianuarie 1990” a fost adoptată. De atunci, 20 ianuarie a fost marcată ca Zi Națională de Doliu.

Astfel, tragedia din 20 ianuarie nu este doar un eveniment trist în memoria noastră istorică, ci și o zi de doliu, un loc semnificativ ca sens și esență în soarta și istoria poporului nostru. 20 ianuarie a intrat în istoria poporului azerbaidjan drept un vârf al abnegației și eroismului. La sfârșitul secolului al XX-lea, poporul nostru a făcut sacrificii de neînlocuit, dar a căpătat o voință și un curaj excepțional cu care se poate mândri timp de secole. Aceste evenimente au dovedit lumii întregi că noi, ca națiune, suntem capabili să restabilim dreptatea și să ne protejăm demnitatea. Prin urmare, «Ianuarie Negru» este cea mai înaltă culme în ceea ce privește protejarea demnității poporului azerbaidjan, mai presus decât o tragedie, o pagină glorioasă din istoria națiunii care este gata să facă orice sacrificii pe această cale. Deși această pagină a istoriei noastre a fost deschisă de sunetul gloanțelor imperiale, a fost scrisă cu sângele martirilor noștri.

În fiecare an, pe 20 ianuarie, oameni din toată țara se adună în cel mai înalt punct din Baku, pe Aleea Martirilor, pentru a-i comemora pe eroicii martiri ai tragediei «Ianuarie Negru».

Dr. Huseyn N. Najafov,

Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar

al Republicii Azerbaidjan în România

https://www.agerpres.ro/ots/2023/01/20/au-trecut-33-de-ani-de-la-evenimentele-sangeroase-din-20-ianuarie-1990-care-au-devenit-un-simbol-al-luptei-pentru-independenta-azerbaidjanului--649300